În cadrul întâlnirii de luna aceasta, tema propusă de dr. Robert Gabriel Ciobanu a fost problema justificării ordinii morale și politice în teoria evoluționistă propusă de gânditorul Friedrich Hayek.
Prezentarea a explorat relația dintre teoria evoluției culturale și justificarea normelor morale, plecând de la lucrările lui F.A. Hayek. Dacă premisele argumentului hayekian sunt corecte – anume că (1) rațiunea evoluează simultan cu societatea umană și (2) că această co-evoluție neagă posibilitatea rațiunii de a ajunge la adevăruri morale independente și, astfel, face imposibilă justificarea ordinii morale într-un sens fundațional – atunci temeiurile obligativității morale sunt slăbite. Această perspectivă ridică probleme atât în privința justificării normelor morale, cât și a ordinii politice.
În această prezentare, am încercat să arăt că acceptarea primei premise a argumentului, care este susținută de dezvoltările recente din teoria evoluției culturale nu implică în mod necesar acceptarea celei de a doua premise. Mai mult, am încercat să demonstrez că argumentul epistemic, pe care Hayek își construiește apărarea regimului liberal, nu constituie un temei suficient pentru apărarea ordinii liberale.
Robert Gabriel Ciobanu este doctor în Științe Politice al Școlii Interdisciplinare de Studii Doctorale, Universitatea din București, cu o lucrare care explorează legătura dintre economia instituțională, teoria alegerii publice și teoria funcțională a lui David Mitrany. A fost Frédéric Bastiat Fellow (2021-2022) la Mercatus Center, George Mason University și Civitas Dei Fellow (2022) la Thomistic Institute, Dominican House of Studies. În cadrul Centrului pentru Studii de Drept Natural și Analiză Normativă acesta a scris, în co-autorat cu profesorul Paul Dragoș Aligică, un articol intitulat „Julian Simon, problema rezilienței social-ecologice și «resursa ultimă»: o reinterpretare”, publicat ulterior în The Review of Austrian Economics.
Prezentarea a avut loc online.